Veștile referitoare la stadionul pe care se va juca Derby de România se schimbă de la zi la zi. Dacă ieri Nicolae Badea luase hotărârea ca Dinamo – Steaua să se dispute pe Național Arena, jucătorii și antrenorul Liviu Ciobotariu l-au făcut ieri pe președintele CA al roș-albilor să reconsidere această poziție.
Liviu Ciobotariu a fost ferm ieri în declarația pe care a oferit-o înaintea plecării spre Chișinău, acolo unde Dinamo va juca în această seară un amical cu Dacia: „Știu că jucătorii vor să jucăm împotriva Stelei în «Ștefan cel Mare» și eu sunt de acord cu ei. Dinamo e o echipă care pasează foarte bine și un teren slab ne-ar dezavantaja”. Același mesaj a fost prezentat de tehnician și în fața lui Nicolae Badea, iar șeful dinamovist a schimbat ieri macazul.
Săptămâna viitoare se ia decizia finală
Astfel, chiar dacă joi în birourile de pe Calea Floreasca deja se știa că Dinamo – Steaua se va juca pe Național Arena, ieri au început pregătirile și pentru varianta „Ștefan cel Mare”. Practic, „câinii” se pregătesc în aceste zile să organizeze meciul și în „Groapă”, dar și pe fostul stadion din Complexul „Lia Manoliu”, iar o decizie definitivă urmează să se ia săptămâna viitoare.
Astăzi, amical cu Dacia Chișinău
Dinamoviștii au ajuns ieri la Chișinău, acolo unde au fost așteptați pe aeroport de numai doi suporteri. Tot ieri, „câinii” au efectuat un antrenament pe stadionul Zimbru, acolo unde astăzi, de la ora 17:45, se va disputa amicalul în compania celor de la Dacia Chișinău. Altfel, partida nu este televizată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER